Pentru cele care stați în cămin știți deja “priveliștea” care te așteaptă în prima zi când te muți. Apoi cărat de bagaje, aranjarea hainelor și încălțămintelor și nu în ultimul rând touch-ul personal. Mă gândeam să-mi cumpăr niște mici containere unde să îmi pun una alta… creioane, rimeluri, rujuri etc. Am găsit undeva aproape de casă, dar mi s-au părut destul de scumpe. Ajunsă acasă, ușor dezamăgită, am văzut borcanul în care mama mi-a pus periile. Atunci mi-a picat fisa! O să-mi personalizez câteva borcane(sper să nu mă certe mama că îi fur borcanele:)). Pentru creme, loțiuni o să-mi personalizez câteva cutii de pantofi, mai târziu.
O să-mi caut o măsuță mică pe care să o am lângă pat. Dacă găsesc ceva ok, vă anunț. S-ar putea să fie la JYSK…
♥ plus ciorapi lycra colorați(eu am găsit două perechi de mai demult în dulăpior…) ♥
Mod de lucru
AVANTAJE ȘI DEZAVANTAJE
Sunt foarte practice pentru că sunt transparente și chiar dacă o să se inghesuie puțin, n-o să ai probleme în a vedea ce anume cauți. Timpul de lucru este scurt, dificultate: foarte ușor. Ca mod de lucru: am tăiat bucăți de două degete din ciorapi astfel încât să se formeze un cerc, pe care l-am înfășurat în jurul gurii borcanului. O fășie o treci pe dedesupt după ce ai pus restul fășiilor și e de ajuns să infășori o dată și va ieși o fundiță. E un avantaj față de o gentuță de machiaj pentru că pe acolo se amestecă și numai nu le dai de cap. Dezavantaj este că, dacă alegi borcane cu gură micuță, o să încapă puține lucruri. Alege borcane cu gură medie și depoziteză-ți doar lucrurile mărunte: rimel, creioane, rujuri, pensule, pensetă, corector etc. Pentru restul lucrurilor creează-ți o cutie personalizată dintr-o cutie de pantofi pe care poți să o învelești în hârtie sau material. Adaugă etichete pentru a știi apoi unde să cauți ce ai nevoie.
În continuare te invit să vezi rezultatul meu! Aș fi curioasă cum îți va ieși ție! Dacă te decizi să îți faci, lasă mai jos un comentariu cu link spre poză! ♥
Am ales să decupez dintr-o revistă AVON câteva mesaje pe care să le văd în fiecare zi. Eu zic că surprind perfect femeia. După ce le-am decupat am pus pe borcan lac incolor pe porțiunea unde urma să lipesc mesajul și deasupra urmează să pun bandă scotch pentru a nu se murdări, rupe etc. Campaniile din care am decupat sunt 13-14(nu mi-a fost milă să le tai pentru că deja mă uitasem peste ele, am comandat și nu mai erau de folos).
♥ REZULTATUL FINAL ♥
P.S. Ce idei ți-au venit pentru a-ți decora camera după ce ai citit articolul? :* Pupicei
ce tare:D nu m-as fi gandit;) chiar ti-au iesit super!
Heeeey :* multumesc Pakly, te pup!
Chiar de vreo 2-3 saptamani imi personalizasem si eu cateva borcanase,acum mi-ai mai dat ceva idei noi cu decupatul din reviste 😀
Hehe, ma bucur! Mi-ar placea sa vad cum le-ai facut tu:D
Superb! Imi place:) felicitari:)
Multumesc frumos Loredana! :*
imi place la nebunie!
ma bucur aquarius 🙂 ! te mai astept pe aici