Ce am facut la THE WOMAN 2018


HIT PLAY

Pe Mădălina Hodorog am cunoscut-o acum câteva luni, venise în calitate de reprezentant al THE WOMAN la o întrunire a bloggerilor din Cluj. Nu am schimbat foarte multe cuvinte, însă mi-a lăsat impresie plăcută. Trecuse puțin timp după aceea până în momentul în care am primit un e-mail prin care îmi propunea să sprijin proiectul THE WOMAN, fiind blogger oficial al evenimentului. Pe atunci, abia începusem training-ul la București pentru a deveni însoțitor de zbor. Am acceptat entuziasmată propunerea și am susținut cât am reușit de mult și de bine acest minunat proiect. Între timp, am reușit să termin cu bine training-ul de la București, am ajuns la Budapesta unde am susținut examenele și abia apoi înapoi în Cluj. Evenimentul urmă să fie exact în perioada în care eu începeam să zbor. Când a apărut rosterul(programul) pentru luna martie, eram în avion spre Budapesta și țin minte că eram super fericită că în dată de 21 Martie, nu am zbor, eram Available. Mă gândeam că o să rămână așa, însă m-am înșelat. Cu cât mă apropiam de eveniment, ziua mea aproape liberă devenise o zi de lucru. Am fost puțin dezamăgită și am încercat tot posibilul să fac un schimb, să fac cumva să reușesc să ajung la eveniment dar să mă și odihnesc pentru că zburasem deja 4 zile la rând. Nu am reușit decât să schimb zborul de la ora 16:00 la ora 18:00. Eram tristă și mă gândeam deja să merg și apoi să văd eu cum reușesc să fac față oboselii.  Cum am reușit totuși să ajung la eveniment? Ca prin minune, cu o zi înainte, programul mi s-a schimbat dintr-o zi de zbor, într-o zi liberă(available).

M-am bucurat enorm, pentru că așteptam evenimentul de 2 luni și a fost prima mea participare. Deși am avut cu o seară înainte zbor și am ajuns târziu acasă, am reușit să mă odihnesc și să fiu prezentă la eveniment în jurul orei 15:00. Am ratat prima parte a evenimentului, însă am ajuns în perioada în care lumea socializa, schimba păreri și am reușit să întâlnesc oameni interesanți, să aflu lucruri noi, să pregătesc câteva surprize și proiecte noi pentru voi și să prind și ultimul panel al discursurilor: așadar am reușit să le ascult pe Melania Medeleanu și pe Olga Johnston Antonova. Am fost fericită să văd că evenimentul a prins atât de bine și că au fost prezente peste 600 femei. Avem nevoie de mai multe evenimente de acest gen in Cluj!

Melania Medeleanu ne-a emoționat pe majoritatea dintre noi, am plâns alături de multe alte femei, cu povestea ei de viață și cu întâmplările prin care ea a trecut. Este o femeie sensibilă și totodată puternică. Nu știu cum reușește să rămână pozitivă și plină de viață, după toate poveștile de viață triste pe care le vede și le aude. E adevărat că ajută foarte mult și aia îți da putere, însă eu una aș fi damarata psihic de toate întâmplările viețîi pe care ea le întâlnește mult mai des. Tot respectul că există femei că și ea.

Olga Johnston Antonova a vorbit despre cum poate industria modei să susțină mișcarea ecologică și să nu mai polueze planeta. Mi-a plăcut că a susținut două puncte de vedere prin care fiecare dintre noi poate să ajute în această direcție eco: 1: Cumpără din SH și din outlet. 2: Nu cumpără din impuls, așteaptă 2-3 zile pentru a vedea dacă chiar ai nevoie și îți dorești acel obiect vestimentar. Spunea că ar trebui să tratăm achiziționarea unei piese vestimentare sau a încălțămintei că și cum am cumpără un obiect de artă. Să ne gândim bine cum ne-ar putea îmbunătăți calitatea vieții. M-am bucurat să aud asta și să văd că există persoane cunoscute care să activeze spre așa ceva. Eu am susținut de la începuturile blogului(cele care sunteți alături de la început știți asta)  și voi susține în continuare aceste sfaturi. Voi influența cât de mult voi putea comunitatea mea spre a cumpără exact cât e nevoie, inteligent și voi încuraja protejarea mediului înconjurător.

La eveniment am purtat o pereche de pantaloni evazați cumpărați acum 2 ani, un sacou de acum 1 an și lenjerie intimă Jolidon, din campanie realizata de mine pentru ei. Am primit multe întrebări legate de “costum”. Nu am purtat un costum, oricine poate realiza un set din două piese cumpărate din locuri diferite. Sunt sigură că majoritatea femeilor au o pereche de pantaloni negri și un sacou care să le vină perfect, tot negru. Dacă nu aveți, să va asigurați că vă revizuiți garderoba cu piese clasice/must-have/basics. Așadar, nu cumpărațifolosiți de ceea ce aveți deja în garderoba și mixați-le inteligent.

🌹 perfect day at @thewoman.ro

A post shared by A L I N A B O D A (@alinaboda) on

 

Sunt foarte fericită  am avut ocazia  fac două prietene fericite cu o invitație la eveniment, dar și pe una dintre voi! După cum ați văzut deja, de fiecare dată  bucur   pot oferi șansa  va bucurați de aceleași produse sau evenimente de care  bucur și eu. Am povestit vrute și nevrute, îmi place  aud feedback din partea celor care  urmăresc. Am aflat ultimele noutăți în materie de produse de beauty, aparatură de beauty(am  va dau niște vești foarte bune în curând), îngrijirea părului, a tenului și muuulte altele.

Mulțumesc mult pentru experiență, THE WOMAN, și abia aștept următoarele evenimente!

Stați cu ochii pe noi!

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.