#YouAskedAB: Cum ai devenit însoțitor de zbor?


Continuăm seria #YouAskedAB cu o întrebare care a fost repetată de zeci de ori: “cum ai devenit însoțitor de zbor, de ce ai ales asta?” și nu am de ales decât să abordez subiectul. Ca dovadă că femeile nu sunt interesate doar de haine și beauty, o să vorbim astăzi despre alegerea carierei.

Îmi amintesc perfect și acum faptul că îmi doream să devin însoțitor de zbor din liceu, însă habar nu aveam cu ce se mănâncă treaba asta și multă lume mă descuraja, oarecum. Mai țin minte și că am avut un moment de panică, atunci când am realizat că nu știu exact ce vreau să fac în viața. Am plâns vreo 3 zile, mă trezeam și mă gândeam: “Doamne, n-a fost un vis”… chiar nu știu ce să fac cu viața mea.

Dacă ar fi să îi dau un sfat Alinei, la 19 ani, ar fi: relax, urmează lucrurile care te pasionează, muncește zilnic și totul va fi bine. Exact asta am și făcut, mai apoi, însă se putea face totul mult mai chill, mai lejer, fără stresul din liceu.

Am urmat facultatea de științe economice, profil Statistică, pentru că a ajuns să îmi placă matematică, spre finalul liceului. Am considerat matematica întotdeauna o provocare și pot să spun că m-a ajutat foarte mult să o deslușesc, am reușit să gândesc mai bine, mai diferit. Nu am profesat în domeniu pentru că am fost mereu mai rebelă, un spirit mai artistic și nu m-aș fi văzut cu un program fix, cu haine elegante, la birou.

Am ajuns să urmez cursuri de make-up și cosmetică pentru că am fost pasionată de makeup dintotdeauna, iar cursul de cosmetică m-a ajutat să lupt cu acneea și să ajut și alte persoane, atât timp cât am profesat în domeniu. A fost o perioada frumoasă, însă mereu există loc de mai bine și mereu o să caut oportunități să evoluez și să cresc.

După cum spuneam, îmi doream încă din liceu să devin însoțitor de zbor, însă nu am făcut nimic în această direcție. Primul pas în această direcție l-am făcut acum 4 ani, când am fost la un interviu. Nu am reușit să trec de toți pașii interviului, însă nu am considerat asta o dezamăgire și am mers mai departe cu capul sus.

După 4 ani, am învățat foarte multe, m-am maturizat, am acumulat experiența de viața și mi-am format încrederea în mine. Am decis că tot ce îmi propun o să reușesc și am mers din nou la interviu. L-am trecut, am făcut un training special pentru a deveni însoțitor de zbor, iar acum profesez în domeniu. Au fost 6 saptamani intensive, in care am învățat absolut tot ce trebuie să știe și să fie un însoțitor de zbor: persoană de sprijin, specialist în vânzări, medic, pompier, ospătar și cel mai important: omul care asigură siguranța pasagerilor din timpul zborului.

Este un domeniu destul de greu. Pare frumos, ușor, însă nu este. Nu am de ce să mint sau să exagerez. Responsabilitatea este mare, volumul de învățat este mare, lucrul în avion este obositor, însă există o satisfacția ciudată pe care eu o simt și îmi place foarte mult ceea ce fac. Timp liber am, iar asta mă face fericită pentru că mă pot ocupa de blog și de colaborări. Ca un sfat pentru voi, cele care va doriți să urmați cariera asta, vreau doar să vă informați foarte bine înainte să decideți că este ceea ce vă doriți. Din poze nu veți reuși să vă dați seama nici de volumul de muncă, de învățat sau de responsabilitatea pe care o ai ca însoțitor de zbor. Dacă vă place munca, responsabilitatea și nu vă deranjează să învățați constant, eu chiar vă recomand această carieră.

Photos by DHDesigns

Nimic în viața nu o să fie ușor, pentru  orice reușită și satisfacție pe care am avut-o în carieră am sacrificat multe, am muncit mult și am fost perseverentă.

Sper să gășiți job-ul la care visați și să faceți ceea ce vă place în viață! Dacă vă place și munciți zilnic, nu există să nu aveți succes!

Dacă aveți întrebări, le aștept cu drag în comentarii!

Advertisements

5 Comments Add yours

  1. Cornea Ion says:

    Mai sunt și băieți care citesc Blogul tău 🙂 – vorbesc de mine. Bravo, super!!!! Mă regăsesc și eu în cuvintele tale unde te referi la partea „rebelă”, chiar dacă suntem absolvenți a unei puternice Facultăți de economie, mă trage și pe mine mai mult spre partea creativă, chiar dacă sunt mereu gata să exclud ciclicitatea/sezonalitatea din serii cronologice 🙂 🙂 🙂

    1. Alina Boda says:

      Mă bucur tare mult, sper din tot sufletul să reusesti sa dau frâu liber si pârtii creative 🤗✨ mult succes in tot ceea ce faci! 🙌🏼

  2. Dzahui Campos says:

    Pretty Woman 😍

  3. Salut, am asteptat mult acest articol 🙂 insa as vrea sa te intreb ceva, cate limbi straine trebuie sa stii ca sa devii insotitoare de bord?:D mersi mult!!!

    1. Alina Boda says:

      Hey! Trebuie sa știi neapărat engleză foarte bine. Orice limbă vorbită in plus, reprezintă un avantaj!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s