Despre viața de blogger


Sometimes I feel like throwing my hands up in the air
I know I can count on you
Sometimes I feel like saying “Lord I just don’t care”
But you’ve got the love I need
To see me through
Sometimes it seems the going is just too rough
And things go wrong no matter what I do
Now and then it seems that life is just too much
But you’ve got the love I need
To see me through

Melodia asta o voi dedica vouă, celor care îmi sunteți mereu aproape și mă susțineți în drumul ăsta al meu, presărat cu de toate.

Când îmi e greu, mai primesc un mesaj frumos de la voi și o iau din nou de la capăt.

Vă mulțumesc din suflet!

Cred că multă lume își imaginează că bloggerii sunt niște fete de bani gata care au capul pe umeri doar pentru a se machia și a se coafa. Adevărul este undeva la mijloc. De ce? Pentru că foarte multe fetițe, că să zic așa, și-au cumpărat followers, like-uri și au început să facă treaba asta pe stilul clickbait, că asta merge la sigur. Ori își expun anumite părți, ori se declara bloggeri fără că ele să aibă un blog. Anyway, revenind și derulând toată situația până acum 5 ani de zile când mă pregăteam eu să încep… situația era alta. Erau destul de puțini bloggeri, vloggeri iar atenția nu era îndreptată asupra lor într-un mod negativ, ca acum. Poate pentru că nici nu se făceau atâția bani, atenția firmelor nu era îndreptată într-o măsură atât de mare asupra noastră.
Poate nu multă lume știe că eu am început treaba asta acum 4-5 ani aproximativ și am făcut-o din pasiune și datorită întrebărilor pe care le primeam la vremea aceea pe facebook. Am fost cea mai fericită când mi-am deschis blogul. Aveam un aplomb imens, multe idei și mult entuziasm. Zilele treceau și aveam impresia că munca mea nu este destul de apreciată. Nu așteptam totul imediat, însă era greu să țin pasul cu un shitty job, având doar puțin timp liber să fac ceea ce îmi plăcea: fotografiile, scrisul pe blog și interacțiunea cu voi. Apoi, după un an de zile după ce am deschis blogul, l-am abandonat. Eram distrusă psihic, am luat niște decizii personale care nu credeam că mă vor afecta atât de tare și nu am mai fost capabilă să fiu prezentă pe blog sau în rețelele sociale.
Cu timpul mi-am revenit și încet-încet am redevenit Alina cea fericită, plină de viață și cu simțul umorului dezvoltat. Am cunoscut un bărbat care m-a ajutat să mă maturizez și să cresc, motivându-mă să fiu cea mai bună versiune a mea. Însă ceva lipsea. Partea aceea din mine era neîmplinită, mă uram pe mine pentru că am fost slabă și am abandonat ceea ce îmi plăcea cel mai mult să fac și ceea ce mă definea. Am deschis mail-ul blogului după încă un an și aveam un inbox plin, plin cu oferte de colaborare. Am început să plâng pentru că atunci am realizat că am pierdut un start incredibil, i-am dat cu piciorul și că îmi va fi foarte greu să revin. Și așa a și fost. Eram singura care înțelegea ce făceam, cum făceam și de ce o făceam. Nu aveam zile în care nu mă gândeam cum să mai avansez și ce ședințe foto să mai organizez, la fel că și acum, de altfel. Nimeni n-a crezut în mine, doar eu. Și a fost de ajuns.
Să reușesc să ajung în punctul în care sunt acum, a însemnat să fac sacrificii și compromisuri și multă muncă. În unele zile mă gândeam să renunț. Ce rost are? Cu timpul au apărut tot mai mulți și mai mulți bloggeri care investesc sume enorme, cumpără followers și pictează o viață perfectă. De ce? Asta prinde. Eu nu fac asta, nu prinde la fel de bine, dar dorm mai bine noaptea și zecile de mesaje pe care le primesc de la voi, mulțumindu-mi pentru felul meu de a fi și pentru tot ce aleg să împărtășesc cu voi, înseamnă mai mult decât orice. Și nici nu voi renunta, voi merge înainte și voi face tot posibilul să fiu în legătură cu mica mea comunitate cu care am legat o legătură faină și strânsă.
Așa că, să fii blogger nu înseamnă neapărat că ești superficial sau self-absorbed. Înseamnă muncă, perseverență și a fii deschizător de drumuri și o inspirație pentru generațiile care urmează. Viață nimănui nu este perfectă. Mai citește o dată. Orice persoană pe care o apreciezi și te uiți la ea ea de jos, datorită succesului pe care îl are, trece prin greutăți, muncește din greu pentru ceea ce obține și are zile în care toate deadline-urile și toate lucrurile negative din online o cuprind. Succesul, în general, se obține greu pentru că trebuie  să fii non-stop în afara ariei de comfort, să vii mereu cu ceva nou, să te adaptezi și să fii consecvent.
Având în vedere  că nu mă ocup în exclusivitate cu asta, având un job full time ca și însoțitor de zbor, nu mi-e deloc ușor nici acum. Muncesc zi și noapte, îmi face plăcere tot ce fac, însă câteodată devine totul gri. Nu am mereu aceeași inspirație, însă nu îmi pierd speranța niciodată și am cred că toată muncă asta o să dea roade și o să fie ceva mare în câțiva ani.
Voi în ce credeți?
Eu cred în mine.

Photography: Patricia Brite

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.